Economia de
piaţă are şi aspecte hazlii.
Cu atât mai mult cu cât suntem în epoca spliturilor.
Clientul prezumtiv al unui aparat de aer
condiţionat, split sau nu, trebuie impresionat de către
vânzător.
Astfel, după răspunsul primit
la întrebarea "Câţi metri pătraţi are camera Dvs?"
vânzătorul rosteşte important "Vă oferim un aparat de
atâţia Bi-Ti-iU !!!".
Asta sună ca o bazooka la miezul
nopţii, într-un dormitor.
Clientul obişnuit rămâne
năucit.
Ca şi cum ar trebui să
plătească factura de curent electric, de acasă, exprimată
în "atâţia Bi-Ti-iU".
Lăsând gluma la o parte, clientul
trebuie educat să răspundă prompt "De fapt, în cazul meu
câţi kW (de frig) trebuie să aibă aparatul oferit de
Dumneavoastră?".
Nu este nimic rău în asta dar
întâi-şi-întâi trebuie să ajutăm cumpărătorul, Domnule
Vânzător!
Deocamdată, în economia
noastră de piaţă, se urmăreşte cu înverşunare mai
ales vânzarea rapidă.
Suntem siguri ca, mai târziu, odată
cu educarea cumpărătorului, vânzarea va fi mai selectiva.
Nu se va mai vinde şi nu se va mai
cumpăra oricum.
Pentru asta pledăm în cele de
faţă.
1.
Orice aparat (echipament) de aer condiţionat are o putere
frigorifică totală exprimată, în Sistemul Internaţional de
unităţi de măsură, în kW.
Acest sistem este aplicat în toată
lumea, deci şi la noi.
Literatura anglo-saxona exprimă,
deocamdată, acelaşi lucru în, atenţie, "BTU/H"
(British Thermal Unit per Hour) unitate care, cifric, este mai mare decât
1 kW de 3412 (trei-mii-patru- sute-douăsprezece) ori.
Este dreptul lor deoarece ei
aplică, încă temporar, sistemul lor anterior de unităţi de
măsură.
Dar la noi, unde în mintea oamenilor s-a
format, încă din şcoală, sistemul de comparare a valorilor
diferitelor mărimi tehnice, prin exprimarea lor în Sistemul
Internaţional, nu vedem de ce am folosi în acest domeniu
"Bi-Ti-iU" (culmea e ca ar trebui spus "Bi-Ti-iU-Eitci",
pentru corectitudine).
Ba vedem, dar credem de fapt altceva!
Una e să-ţi spună cineva
ca îţi vinde un aparat de 2,05
(doi-virgulă-zero-cinci) kW şi alta e să îţi spună ca
aparatul are 7000 (ŞAPTE-MII)
Bi-Ti-iU (!!!).
Dvs. ce ziceţi!
2.
Atacând astfel problema ne punem decis de partea
cumpărătorului care, îşi doreşte "un aer
condiţionat", dar de nevoie, e "strâns" la pungă.
În realitate, când eşti sărac,
nu trebuie să cumperi lucruri ieftine.
Formal, în spatele lui
"Bi-Ti-iU" se ascunde atât pericolul
subdimensionării cât şi cel ieftinirii periculoase.
Am făcut, din curiozitate de fost
cercetător stiintific principal la INCERC - Bucureşti, un calcul
computerizat în care am determinat necesarul de frig pentru o
încăpere de bloc, aflată în mai multe situaţii.
Astfel, această încăpere (având S=20 mp, 1
perete exterior standard, cu 1 fereastră dublă de 3 mp, cu
jaluzele interioare, etc.), devenită birou de firmă (în care se
află 2 persoane, 2 calculatoare, 1 telefon-fax etc.), amplasată
la un etaj curent şi care are 4 posibile orientări ale peretelui
exterior: Nord, Est, Sud şi Vest.
Diferenţa între cea mai mică
valoare (la Nord) şi cea mai mare (la Vest) e practic de la simplu la dublu.
Dacă, aceeaşi încăpere de
20 mp, ar fi fost cameră de colţ, la ultimul nivel al blocului (având
2 pereţi şi 2 ferestre exterioare), diferenţa între cea mai
mică valoare (camera cu 1 fereastra, etaj curent, la Nord) şi cea mai
mare (camera de colt, cu 2 pereţi şi 2 ferestre, la ultimul etaj, la
Sud) este de la simplu la de 2,6 ori mai
mare.
3. În condiţiile de mai înainte, a
determina puterea frigorifică necesară unui spaţiu, bazându-ne
numai pe suprafaţa încăperii, este hazardat.
În acelaşi
timp nu trebuie să exageram.
Nu trebuie făcute calcule
sofisticate pentru climatizarea încăperilor (relativ) simple,
standard.
Considerăm
că firme cu renume, având experienţa practicii acestor vânzări (inclusiv a montărilor şi a service-ului
în garanţie) sunt capabile să evite situaţiile
neplăcute ale subdimensionării.
De fapt, este mult mai indicat ca
echipamentul să aibă o mică rezervă de putere
frigorifică (5-15%).
În această situaţie
echipamentul funcţionează mai relaxat, protejându-se de uzură
prematură.
Dacă luam în considerare ultimele 2
veri, cu temperaturi exterioare excesive (+50 oC la umbră),
depăşind cu mult aşteptările standardizate, înţelegem
avantajul de a avea o mică rezerva de putere.
4. Iată de ce este important
ca, în acest domeniu relativ nou, al instalaţiilor de aer
condiţionat, clienţii obişnuiţi să aibă un minim
de cunoştinţe.
Să ştie să ceară
şi să aprecieze un serviciu competent.
Să nu mai accepte
"Bi-Ti-IU"-uri ci kW, în concordanţă cu
necesităţile lor reale.
În cel mai rău caz se
menţionează ambele valori, de ex. 7000 BTU/H (2.05 kW).
Făcută în acest fel afacerea
este profitabilă.
Pentru ambele părţi.
"Tribuna
Construcţiilor" din 8 septembrie 2000