Cap 03-2005 RADIOGRAFIA EXECUTĂRII UNEI INSTALAŢII FĂRĂ PLAN DE COORDONARE ÎNTRE SPECIALITĂŢI
Teodor TERETEAN*
În articol se
analizează unele aspecte (reieşite din analiza unui caz real) ale
modului de proiectare-realizare a instalaţiilor de ventilare-climatizare
simultan cu cele de construcţie. Se prezintă consecinţele
negative (nedorite) care în final influenţează înseşi
soluţiile tehnice finale de realizare a construcţiei şi
instalaţiilor.
The paper briefly examines some comportment in designing and erecting
out of the ordinary HVAC systems and the building components. The paper
suggests the impact of these over the final technical solutions (of the HVAC
system and of the building)
Acest articol se
adresează, în primul rând (dar mai ales), tuturor specialiştilor
tehnici începători, atât în instalaţii (ventilare-climatizare,
electrice, sanitarei), cât şi cei în construcţii civile/ industriale.
Poate că unii dintre
noi, mai romantici sau încă aducători-aminte de poveşti, spuse
la gura sobei, de bunici, retrăiesc poveştile cu Păcală
şi Tândală: „- Trage uşa după tine, măi
Păcală ! zise stăpânul casei la plecare, iar acesta din urma
degrabă scoase uşa din ţâţâni, şi-o aburcă cu
năduf în spate şi p-aici îi fu drumul !…”.
Povestea care
urmează face parte din inepuizabilul stoc de poveşti proaspete
şi foarte proaspete cu care mă întâlnesc, în ultima vreme, la mai tot
pasul.
Deh ! Omul cât
trăieşte învaţă ! Dacă nu, este un mort viu ! Sau
invers, mă rog !
Ce înseamnă setul de
teme de proiectare
Pare destul de ciudat
să amintim despre acest subiect care este la mintea cocoşului
(teorema L-M-C).
Şi totuşi se
constată, din păcate post-factum, că s-au pornit
investiţii, mai mici sau mai mari, fără a exista un set de
teme de proiectare deşi acestea sunt acte juridice de bază,
concepute în termeni tehnici (de proiectare-execuţie), care
generează, atât realizarea tehnică corectă a obiectivului
(conform normelor şi normativelor în vigoare la noi), cât şi
elementele de pornire care generează oferta către investor cu toate
cheltuielile la care acesta se angajează, pentru realizarea obiectivului
dorit.
Spunem set de teme pentru
că sunt tot atâtea câte sunt toate specialităţile care
concură la realizarea obiectivului, din care cităm (fără a
fi epuizat enumerarea): tehnologice, arhitectură, structuri,
compartimentări, instalaţii (încălzire, aer-condiţionat,
electrice, sanitare, gaze…) etc.
Spre a fixa ideile, în
cazul instalaţiilor de aer condiţionat (climatizare), daţi-ne
voie să recapitulăm cele de mai înainte, împreună cu
Dumneavoastră, luând un caz concret şi anume amenajarea unei săli
de entertainment (cu jocuri mecanice, electronice etc.) cu aglomerare de
persoane.
Tema tehnologică trebuie să precizeze, printre altele: tipul
de activitate care se va desfăşura în obiectiv, numărul
participanţilor, felul activităţii acestora, felul aparatelor
(de ex. televizoarele) sau echipamentelor (de ex. vitrinele frigorifice) cu
toate degajările poluante ale acestora /căldură, praf, mirosuri
etc./, puterea electrică a corpurilor de iluminat etc. şi, mai ales,
orarul de prezenţă (în cazul oamenilor) sau funcţionare (în
cazul aparatelor/echipamentelor) ş.a.m.d.
Tema de arhitectură trebuie să arate soluţiile adoptate
pentru formele şi dimensiunile tavanului fals (unde se vor plasa canalele
de distribuţie/ colectare a aerului vehiculat de instalaţia de
climatizare), a stâlpilor, zonele de admitere/ interzicere a plasării
dispozitivelor de introducere/ evacuare a aerului (anemostate, grile etc.)
ş.a.m.d.
Tema
de structură trebuie să
detalieze din punct de vedere ingineresc tema de arhitectură; în plus, cu
referire la instalaţia de climatizare, trebuie să menţioneze
traseele (ne)admise pentru amplasarea canalelor de aer, locurile permise/
interzise de amplasare a echipamentelor de climatizare (care datorită
greutăţii acestora pot influenţa sau nu structura de
rezistenţă, zonele din planşee/ pardoseli în care se admit/
interzic practicările de goluri pentru traversarea canalelor de aer
ş.a.m.d.
În
general se admite faptul că, în cazul clădirilor civile, arhitectul
şi tehnologul (cu acceptul viitorului proprietar al investiţiei)
stabilesc temele iniţiale, completate ulterior cu observaţiile
structuristului.
Temele de
utilităţi (instalaţii):
odată stabilite temele iniţiale, fără nici-o
zăbavă, trebuie emise temele adiacente, pentru toate tipurile de
instalaţii cu care trebuie dotată investiţia, pentru a
cunoaşte concret influenţele pe care acestea le au asupra
soluţiilor primare tehnologice, arhitecturale şi structurale.
Numai după
analizarea în comun de către tehnolog, arhitect şi structurist, împreună
cu echipa de instalatori (climatist, electrician, sanitarist etc.) se pot
emite temele finale de elaborare a documentaţiei tehnico-economice de
realizare a investiţiei.
Ha ! veţi zâmbi
Dumneavoastră: Dom’le dar aici avem de-a face cu economia de
piaţă ! Ce facem cu sistemul de ofertare, separat pe
specialităţi ?
Ştiţi ceva ?
Şi Dumneavoastră aveţi dreptate ! Deci…
Influenţele
actualului sistem de ofertare
Investorul, în special
cel privat, are dreptul de a-şi selecţiona, prin licitaţie
publică sau pe altă cale, echipa (firmele/ specialiştii) cu care
va dezvolta realizarea investiţiei.
În funcţie de
mărimea şi importanţa acesteia, echipa va fi mai mare sau mai
mică, mai scumpă sau mai ieftină, mai experimentată sau mai
…inocentă.
Consecinţele vor fi
suportate, ulterior, de investor.
Datoria noastră, a
specialiştilor este aceea de a-l pregăti pentru un asemenea bine-meritat
feed-back.
Însă, odată ce
au fost stabilite echipele, procedura de lucru trebuie să fie aceea
prezentată în paragraful anterior.
Ce este un plan de
coordonare
În timpul elaborării
soluţiilor tehnice pentru toate specialităţile amintite mai
înainte, apare condiţia sine-qua-non a întocmirii unui plan de
coordonare a realizării fizice, adică a unui plan de dezvoltare a
etapelor de execuţie, pas-cu-pas, a investiţiei (echivalentul
vechiului grafic de execuţie).
Diferenţa faţa
de vechiul grafic de execuţie este aceea că noul plan
coordonează firme particulare, cu interese financiare specifice de grup.
Evident, orice obiectiv
nou care se construieşte ar trebui sa aibă un plan de coordonare,
atât în cadrul unei anumite specialităţi, cât mai ales,
inter-specialităţi.
Oricât de priceput sau de
vechi eşti în branşă, tot ai nevoie de un asemenea plan.
Situaţia
menţionată este valabilă şi în cazul reabilitării unor
construcţii mai vechi.
Un plan de coordonare
trebuie să pună cap-la-cap toate lucrările care
concură la realizarea obiectivului, analizându-le atât suprapunerea
spaţială, cât şi simultaneitatea temporală, în
derularea activităţilor (de ex. furnizarea la timpul potrivit a
materialelor de execuţie, a forţei de muncă /nici în plus, nici
în minus/ etc.) cu scopul clar de a scurta la minimum durata de execuţie.
Povestea noastră
adevărată
Suntem într-un important
oraş al ţării.
Începutul. La finele anului 2004, un cunoscut investor
străin se decide să realizeze amenajarea unei săli de
entertainment (cu jocuri mecanice, electronice etc.), evident, sală
publică cu aglomerare de persoane.
Investorul nostru
foloseşte ca tehnolog un angajat de-al său, de aceeaşi
naţionalitate, şi un tânăr arhitect român, plin de idei
novatoare dar cu experienţă …minimă în domeniul menţionat.
Aceştia, la ordinul
investorului, trebuiau să dezvolte investiţia într-o sală (cu o
arie utilă de cca. 800 m2), aflată la ultimul etaj
(supraînălţat, cu o structură uşoară de acoperiş)
peste o construcţie aflată în buricul-târgului,.
Etapa 2-a. La începutul anului 2005 a fost ales şi cel
care va realiza (după un proiect propriu) tavanul fals al sălii de
entertainment (ştiţi Dumneavoastră, mirajul
soluţiei „la cheie”).
Ei bine, s-a făcut
15 februarie 2005: tavanul era pe jumătate realizat (din cca. 800 m2),
dar instalaţia electrică era rezolvată doar pe jumătate.
Cealaltă
jumătate depindea de puterea necesară pentru (aţi ghicit!)
…echipamentele de climatizare.
Şi aşa,
tehnologul şi arhitectul s-au trezit că nu au ales încă un
realizator (bine-înţeles „la cheie”) al instalaţiei de climatizare.
Etapa 3-a. Când l-au găsit şi pe acesta s-au
plimbat cu toţii prin sala care începuse să prindă contur
şi i-au povestit despre ce va fi acolo invitându-l să
facă o ofertă.
Greşeala
instalatorului climatist a fost aceea de a nu fi cerut o temă
completă, în sensul celor prezentate de noi la începutul articolului.
Etapa 4-a. După alte două săptămâni de
calcule, în care datele tehnologice au fost ajustate vârtos, în două
rânduri (de la simplu la dublu), s-au ales echipamentele locale (pompe termice
având condensatoarele/evaporatoare răcite cu apă) a apărut
faptul evident, fără putinţă de tăgadă, că
într-un tavan fals, cu înălţimea de 15 cm, nu pot fi vârâte
echipamente a căror înălţime fizică minimă era de …30
cm.
Deci, dacă
adăugam şi panta naturală de scurgere a condensului şi,
respectiv, de alimentarea corectă cu apa de răcire-încălzire a
pompelor de căldură, tavanul fals trebuia sa ofere climatistului
minimum 50 cm de înălţime de lucru.
În condiţiile în
care s-a dovedit că sarcina de răcire, cerută tehnologic, era
substanţială (pentru cunoscători: cca. 200 W/m2 de
arie utilă), a ieşit la iveală că ignorarea impactului
generat de sistemul de răcire-încălzire asupra soluţiei tehnice
şi modului de executare sălii era o greşeală majoră.
Să vezi atunci
târguială pe şantier (văicăreli arhitecturale si tânguieli
tehnologice) asupra spaţiului de acordat.
De menţionat că
utilizarea acelor echipamente locale de răcire-încălzire a sălii
era o cerinţă a sistemului de climatizare adoptat pentru
restul clădirii multi-etajate, pe care se afla, ca un moţ, sala de
entertainment.
Etapa 5-a. În fine, cu-chiu-cu-vai, s-au acordat 30
de cm. de spaţiu util (de la talpa grinzii la tavanul fals) pentru
canalele centrale de introducere a aerului proaspăt şi de evacuare a
aerului viciat („turtite” la dimensiuni de 1200x240 mm, într-un raport de 1:5
între laturi), pentru canalele de aer recirculat de echipamente (aparate cu
plenum având 4-5 ramuri de distribuţie aer tratat şi cu un canal
principal de aspiraţie aer din sală), pentru reţeaua de alimentare
cu apă a pompelor termice (care se realizează în pantă
urcătoare spre aparate, pentru dezaerisire economică), pentru
reţeaua de transport a condensului (realizată in pantă
coborâtoare spre punctul central de evacuare din sală) etc.
Partea hazlie consta în
faptul că executantul tavanului fals, supărat, a coborât imediat
(lungind tiranţii) vechea porţiune executată de tavan dar a
continuat, mai abitir, executarea restului de tavan la noua cotă.
Parca vă aud:
şi ce dacă a continuat execuţia tavanului; câştiga timp ?
Va răspund consternat:
tavanul se executa din …rigips continuu, deasupra căreia nici o
pisică nu avea voie sa se strecoare din motive de …rezistenţă
diminuată.
În acest spaţiu
urmau să se amplaseze (!) echipamentele de climatizare (12 buc a 150 kg.
fiecare), canalele de aer, reţeaua de apă de
răcire-încălzire a pompelor termice şi reţeaua de condens.
Şi,
pentru ca Necuratul sa fie complet negru, electricianul avusese grijă
să-şi plaseze reţeaua de alimentare cu energie, a aparatelor
şi corpurilor de iluminat (puntea de cable), pe unde i-a convenit.
Era ca un joc al
surzilor, fiecare ţinând-o pe a lui.
Este drept, atât
executantul tavanului fals, cât şi electricianul, negociaseră termene
de execuţie cu investorul, pe vremea când nimeni nu avea habar de impactul
instalaţiei de climatizare care urma sa fie cerută ulterior, de
…tehnolog (conform gradului de dotare tehnică a sălii).
Etapa 6-a. Lovitură de teatru: după 4
săptămâni şi un pic de la prezentarea sistemului de ancorare de
tavan a echipamentelor soseşte răspunsul structuristului-şef al
clădirii care cere reamplasarea echipamentelor (pompelor termice), în
anumite locuri obligatorii (pasă-mi-te structura de susţinere a
acoperişului era cam …subţire), inclusiv utilizarea unui anume sistem
de ancorare antiseismică a echipamentelor, proiectat special pentru
acestea, chiar de Domnia-Sa.
Pe scurt: practic totul
era dat peste cap (reţelele de aer, de apă şi de condens).
În aceste condiţii
oferta iniţială de realizare a investiţiei de climatizare
devenise insuficientă: apăruseră cheltuieli suplimentare cu
materialele şi mai ales apăruseră majorări ale manoperei
(realizarea noului tip de suport de ancorare a echipamentelor trebuia
făcută pe şantier şi nu la atelier).
În privinţa
reţelelor electrice, electricianul tăcea mâlc (doar avea sacii în
căruţă !) punţile de cabluri erau deja executate; el
arătând cu degetul la climatist că întârzia execuţia.
Dialogul surzilor
continua.
Etapa 7-a. Cu mulţi ani în urmă, adolescent fiind,
am văzut un vestit film italian Şoferii iadului;
ăştia cărau trinitroglicerină printr-un desert, sa
stingă o sondă în erupţie, care luase foc.
Era o joacă de copil
faţă de condiţiile în care muncitorii instalatori au trebuit sa
execut, cu destule opinteli şi întârzieri, reţelele de canale de aer,
de apă şi de condens.
Vă las
Dumneavoastră libertatea de a vă imagina baletul lor în tavanul fals
în care nu aveau voie să se târască decât pe anumite direcţii,
obligate de soluţia tehnică aleasă (incorect după
părerea noastră) pentru realizarea tavanului fals.
Va închipuiţi cât
timp pierdut, câţi nervi suplimentari, câte sudalme şi toate
celelalte.
Cum s-ar fi
desfăşurat amplasarea componentelor instalaţiei de climatizare după
care ar fi venit structuristul şi şi-ar fi agăţat
tavanul fals !
În privinţa
echipamentelor norocul le-a surâs executanţilor de climă: investorul
a acceptat (evident plătind suplimentar) să se demonteze (sau să
se întârzie montarea tavanului fals) pentru ca suporţii să poată
fi sudaţi la faţa locului şi aparatele să poată fi
introduse.
Oricum altă soluţie
nu exista.
Etapa 8-a. Datorită gradului de nervozitate şi
nemulţumire în care au ajuns toate părţile (investor, tehnolog,
arhitect şi executanţii) tavanul a fost închis fulger pentru punerea
sălii la dispoziţia publicului, uitându-se de executarea în acest
tavan a gurilor (obligatorii) de întreţinere a funcţionarii
echipamentelor.
Care sunt în curs de
execuţie, printre picături.
Nu mai insistăm.
Concluzii
Totul ar fi decurs altfel
dacă:
-
Investorul ar fi fost
convins de la bun început de importanţa pe care o are elaborarea
documentaţiilor tehnico-economice (proiectelor) corecte, în
concordanţă cu scopul investiţiei, de către toate
specialităţile participante la lucrare;
-
S-ar înţelege
că în cazul lucrărilor medii şi mari, depăşind ca
valoare câteva sute de mii de euro, nu sunt suficiente doar ofertările „la
cheie”, ieftine;
-
S-ar fi făcut
verificarea potenţialelor de proiectare ale ofertanţilor pe
componente de clădire (arhitectură, tehnologie, construcţii sau
instalaţii), de aici pornind succesul sau insuccesul realizării
investiţiei;
-
Înainte începerii
execuţiei fizice a lucrărilor ar fi fost cunoscute, analizate
şi suprapuse proiectele tuturor
specialităţilor participante la investiţie, aflându-se din timp influenţele
tuturor specializaţilor concurente asupra soluţiilor tehnice
adoptate de ceilalţi parteneri şi a modului de desfăşurare
a investiţiei în întregul acesteia;
-
Ar fi fost întocmit, de
la bun început, sub o autoritate unică (tehnologul sau arhitectul), planul
de coordonare (temporală şi spaţială) a execuţiei
tuturor lucrărilor.
Acestea sunt o parte din
măsurile posibile de luat pentru o bună execuţie, care ar evita
urmări de felul celor relatate.
Dumneavoastră
puteţi să vă imaginaţi, cu voioşie, o sumedenie de
alte urmări, care sa ne confirme (dacă mai era nevoie) zicala: Unde
nu-i cap, vai de …buzunare !
Articol publicat în Revista INSTALATORUL
nr. 4 / 2005.