Cap

Cap 07-2004 ESTE VENTILAŢIA DE PROTECŢIE A MUNCII O …CENUŞEREASĂ ?

Teodor TERETEAN*

Motto: „A trăi în aer condiţionat înseamnă a trăi mai mult şi mai bine”

În articol se analizează doua cazuri reale în care sunt încălcate, cu bună ştiinţă, Normele Generale de Protecţie a Muncii – NGPM 1998, prin exploatarea (sau executarea) unor instalaţii de ventilare învechite sau subdimensionate.

The paper examines two authentic cases of old or undersized ventilation systems that can’t assure the correct IAQ (Indoor Air Quality) as is imposed by Romanian Technical Law – NRPM-1998 (General Norms for Work Protection)

Acest articol se adresează, mai ales, nespecialiştilor în ventilaţii-climatizare.

Când auzi cuvintele magice „protecţia muncii” trăieşti o dulce duioşie cu gândul că, cineva, acolo sus, …te iubeşte.

Context în care, tu poţi lucra liniştit, într-un atelier, un birou sau chiar o simplă magazie, respirând aer curat sau, în cel mai rău caz, un aer care să nu-ţi aducă nici o vătămare.

Aşa este în majoritatea cazurilor sau ar trebui sa fie în toate cazurile.

Cunoaşteţi spusa marelui nostru Nenea Iancu: ”…o societate fără prinţipuri, care-va-să-zică nu le are…”.

Articolele noastre din acest colţ de revista nu sunt bilanţiere, de subliniere a … succeselor, a rezultatelor pozitive ale …colectivelor de muncă (sic!).

Dimpotrivă !

Sa spunem lucrurilor pe nume; altfel, urmează a fi …de jale !

Înainte de a avansa în spusele noastre, va rog să-mi permiteţi a face unele precizări de limbaj tehnic cu privire la activitatea în spaţii în care omul are de-a face cu substanţele toxice, periculoase organismului său.

Astfel, conform NGPM-1998:

- Concentraţia admisibilă la vârf (CAV), este concentraţia noxelor în zona de muncă ce nu trebuie depăşită în-nici-un-moment-al-zilei (altfel spus Never!);

- Concentraţia admisibilă medie (CAM), este concentraţia noxelor în zona de muncă ce nu trebuie depăşită pe-durata-unui-schimb-de-muncă; CAM rezulta dintr-un număr reprezentativ de determinări pentru locul de muncă respectiv, în diferite faze tehnologice.

În România, concentraţiile admisibile, medii (CAM) şi de vârf (CAV), sunt precizate în anexele 14 şi 15 ale sus-menţionatei NGPM-1998.

Acolo, în dreptul unor substanţe se menţionează P (piele), indicativ ce anunţă, fără echivoc, ca aceste substanţe pot pătrunde (parşivele !) prin piele sau prin mucoasele intacte.

Mai sunt două indicative (Ucigă-le-ar Toaca!): pC (potenţial cancerigene) şi C (cancerigene).

Dacă nu mă credeţi, pot să vă dau şi câte patru exemple din fiecare categorie: P -> Alcoolul metilic, Anilina, Acidul cianhidric, Celosolvul …; pC -> Tetraclorura de carbon, Oxidul de propilenă, Fenil hidrazina, Dimetilsulfatul …; C-> Formaldehida, Cloroformul, Hidrazina, Nichelul şi compuşi de-ai săi …

Nota 1: În USA, americanii de la puternica instituţie ACGIH^Ò (American Conference of Governmental Industrial Hygienists), mai avansaţi în cercetările din domeniu, rafinează noţiunile de concentraţii admisibile sub formă de TLVs (Threshold Limit Values) care în traducere ar însemna: Valori Limita de Prag de Sensibilitate (v. Dicţionar Tehnic Poliglot, p. 570, Ed. Tehnică 1967).

Astfel, în INDUSTRIAL VENTILATION – A Manual of Recommended Practice, 24^th Edition, 2001, noţiunea de TLVs se referă la concentraţiile substanţelor (toxice) transportabile aerian şi reprezintă condiţiile în care muncitorii sunt expuşi zilnic fără efecte periculoase.

Deh! Grija societăţii capitaliste …faţă de om!

Domniile lor introduc 3 categorii: TLV-TWA (Threshold Limit Values – Time Weighted Average) sau concentraţia mediată temporal pentru o activitate de 8 ore/zi sau 40 ore/săptămană; TLV-STEL (Threshold Limit Values – Short-Term Exposure Limit) sau concentraţia la care in activitate omul nu suferă iritaţii, degradări de ţesuturi sau pierderi ale controlului individual; TLV-C (Threshold Limit Values – Ceiling) sau concentraţia care nu trebuie nicicând depăşită.

În plus, normele nord-americane introduc elemente de analiză, cu fineţe sporită, în evaluarea riscului la îmbolnăvire datorită substanţelor toxice. Astfel este indicatorul BEI (Biological Exposure Indices) sau indicator de expunere biologică al substanţelor. Indicatorul se referă la substanţe identificate ca inductori de metemoglobină (pentru care metemoglobina este principala cauza a toxicităţii) şi de acţiuni de tip pesticid. Un alt indicator, Ai, în care indicele „i” se referă la gradul de inducere a cancerului.

Şi acum, două din cazurile întâlnite.

Primul caz (vara lui 2003).

Locul întâmplării: Bucureşti.

Spaţiul împricinat: un laborator (aproape)-industrial, de prelucrare a materialelor fotografice.

Obiectivul: întocmirea unei oferte pentru realizarea unei instalaţii de ventilare a 2 incinte de prelucrare a peliculelor; peliculele erau prelucrate cu ajutorul a 2 echipamente, fiecare dintre acestea având câte un ştuţ (aflat la interiorul carcasei!) racordabil la o instalaţie de evacuare, direct în atmosferă, a substanţelor toxice cu care se lucra.

Substanţele incriminate: vapori de percloretilenă (denumită şi tetracloretilenă); adică Cl₂C:CCl₂, masa moleculară 165.85, densitatea 1.624 kg/m³.

Va mărturisesc că, deşi, pe lumea asta, am făcut ceva ventilaţie de protecţia muncii, ori-de-câte-ori scriu o formulă chimică în spatele căreia, îmi spun cărţile de specialitate că se află un …bau-bau, le cred şi mi se face pielea de găină. C-aşa se zice pe la noi, în popor!

Grad de periculozitate: Pentru percloretilenă, concentraţiile admisibile (conform NGPM-1998) sunt: media CAM= 50 mg/m³ de aer (sau) şi la vârf (maxima admisibilă) CAV= 100 mg/m³ de aer.

Nota 2: La americani (conform ACGIH^Ò) sunt indicate valorile: TLV-TWA= 25 ppm şi TLV-STEL/C= 100 ppm. De reţinut: ppm este raportul părţii de vapori (sau de gaz) la un milion de părţi de aer contaminat, exprimat volumetric, în condiţii standard (T_aer=25^oC la P_atm=760 torr). În acelaşi timp, percloretilena are ataşaţi indicatorii A3 (indicator de confirmare ca substanţă cancerigenă la animale dar cu relevantă necunoscuta la om) şi BEI (substanţă cu expunere biologică).

Dotări: ambele incinte menţionate aveau o instalaţie comună de ventilare generală de evacuare a aerului în exterior (subdimensionată), fără a exista însă şi o instalaţie de introducere a aerului proaspăt (pentru compensarea celui evacuat); aceasta, compensarea (mi s-a explicat), s-ar fi făcut prin deschiderea ocazională (sic!) a uşilor de acces. Ahaaaa !!!

Consecinţe: Vorbind pe-şleau, percloretilena nefiind extrasă separat din echipamentul de prelucrare fotografică (din ignorantă, presupun!?) se împrăştia în încăperi, învăluind operatorii într-un nor toxic [nota bene: CAM=50, CAV=100 după români (!) şi A3, BEI după americani (!)], apoi era evacuată (parţial, neexistand instalaţie de compensare).

Dar, degeaba era (parţial) evacuată după ce trecea pe la nasul şi prin plămânii operatorilor foto.

Câtă percloretilena vor fi inhalat acei operatori vom afla (dacă vom mai afla) după câţiva ani de zile. Deşi, aceasta informaţie este de pe acum previzibilă.

Cazul secund (tot în vara lui 2003).

Locul întâmplării: Bucureşti, zonă industrială periferică.

Spaţiul împricinat: un atelier in care se manipula (destul de mult) toluen.

Obiectivul: întocmirea unei oferte pentru realizarea unei instalaţii de ventilare (evident de protecţia muncii, dar cu echipamente având caracteristici antiex).

Substanţa incriminată: toluen (C₆H₅CH₃).

Grad de periculozitate: Pentru toluen, concentraţiile admisibile (conform NGPM-1998) sunt: media CAM= 100 mg/m³ de aer (sau) şi la vârf (maxima admisibilă) CAV= 200 mg/m³ de aer.

Nota 3: Nord-americanii mai adaugă indicatorii: Skin (pericol de absorbţie cutanată), A4 şi BEI.

În plus: prin intoxicare apar usturimi ale ochilor, nasului, gatului; lăcrimare; ameţeli, greţuri, vărsături, amorţeli în mâini şi picioare ş.a.m.d.

Lăsăm la o parte faptul că pentru amestecuri cu aerul în intervalul 1.20-7.00 % poate apare explozia (!?). Şi gata !

Instalaţia de ventilare: inexistentă; se lucra cu uşa de la atelier deschisă. De ce ? Proaspătul patron (Halal individ !) dăduse drumul la activitate urmând ca ulterior să-şi doteze incinta cu o instalaţie de ventilaţie.

În mintea acestui om ventilaţia însemna …un ventilator axial (normal) în …fereastră.

Cât mai mic, să coste puţin !

Când i-am amintit de instalaţia de compensare, de căldura suplimentară necesară pentru încălzirea aerului de compensare etc., a sărit ca ars mormăind „fraze tip pentru indivizi care vor sa-l fure”.

Şi-am încălecat pe-o şa şi …tot aşa !

Comentarii-sfat pentru cei care vor sa respecte legea:

- Debitul de aer evacuat pentru diluarea substanţelor toxice se face, conform NGPM-1998, prin cumularea debitelor de diluare parţiale ale tuturor componentelor toxice;

- Instalaţia poate fi de ventilare generală sau locala, cu dispozitive de aspiraţie specifice tehnologiei de lucru (depinde de situaţie); evident trebuie consultat un specialist;

- Întotdeauna, când se evacuează dintr-o incintă (spaţiu de lucru) un debit de aer poluat, se introduce printr-o instalaţie separată, un debit de aer echivalent de regulă, cu cca. 5% mai mic, pentru păstrarea acelei incinte într-o uşoară depresiune faţa de încăperile adiacente (presupuse curate);

- Întotdeauna aerul introdus iarna trebuie încălzit (din motive de sănătate a personalului muncitor) şi, eventual (numai în anumite cazuri) răcit în timpul verii, pentru păstrarea temperaturii interioare în limite acceptabile;

- Introducerea aerului se face astfel încât sa se evite curenţii de aer şi să nu fie anihilată eficacitatea dispozitivelor de aspiraţie locală.;

- În majoritatea covârşitoare a cazurilor, debitul de aer calculat la diluţie trebuie majorat substanţial datorita condiţiilor locale tehnologice şi de configuraţie a curgerii aerului în cadrul incintei; majorarea poate fi de la 5 până la 10 ori.

Sănătoşi să fim; vom mai discuta despre asta.

Ceea ce va doresc şi Dumneavoastră !

Articol publicat în Revista INSTALATORUL nr. 7 / 2004

<<< înapoi